Ce este incinerarea?
Exista mai multe motive pentru care ultima dorinta a celor trecuti in nefiinta a fost incinerarea. Uneori poate fi vorba despre traditiile culturale sau despre comoditatea de a depozita in casa urna cu cenusa celui drag. In alte cazuri, se exprima dorinta de a transforma cenusa intr-un obiect destinat spre a fi purtat zi de zi (un diamant sintetic) sau de a dona cenusa in scopul realizarii unor opere de arta.
Scurta istorie a procesului incinerarii
Inca din timpuri preistorice se practica arderea unui cadravru, ca parte din randuielile unui deces. Dovezi in acest sens au fost descoperite atat in Grecia, cat si in China. Mai tarziu insa, Europa a abandonat acest ritual, mai putin in situatiile de criza precum razboiul sau epidemiile.
Dupa ceva timp, mai exact in perioada Revolutiei Franceze, francmasonii, revolutionarii si anarhistii au optat pentru incinerare din dorinta de a limita interventia bisericii n ceremonia funerara. Din cauza acestui motiv, Biserica Catolica a interzis incinerarea pana in secolul al XX-lea.
In prezent, incinerarea este practicata in 31 de state ale lumii. Castiga detasat Hong Kong-ul, acolo unde 83% din populatie alege sa fie incinerata, urmat indeaproape de Singapore (77%), Elvetia (75%) si Marea Britanie (72%). In alte tari precum Argentina, Irlanda, Italia, incinerarea incepe timid sa castige tot mai mult teren.
Perspective religioase asupra incinerarii
Crematiunea a devenit o institutie in Asia, care impreuna cu inmormantarea, a devenit o practica tot mai populara in randul oamenilor. Mai putin intalnite sunt imbalsamarea sau taxidermia, tehnici care de regula preceda o incinerare. In India, aceasta are loc in aer liber, insa nu oricum – trupul celui decedat este asezat pe un rug de lemn care ulterior este lansat pe fluviul Gange.
Hinduismul incurajeaza incinerarea, o considera “ultimul sacrificiu” si o includ in cele 16 ritualuri ale vietii. Se crede asadar ca incinerarea reprezinta modalitatea prin care corpul poate parasi lumea aceasta si intra in noua sa viata, reincarnandu-se.
Pe de alta parte, crestinismul si islamismul se opun incinerarii. In Israel, de exemplu, utilizarea crematoriilor nu este bine vazuta, pentru ca acestea trimit cu gandul la lagarele de exterminare folosite in timpul Holocaustului.
Islamistii aleg sa isi inmormanteze persoanele dragi cat mai repede cu putinta, astfel incat trupul neinsufletit sa nu fie afectat. Acesta se asaza in sicriu pe o parte, astfel incat fata decedatului sa fie orientata spre Mecca.
Biserica Ortodoxa nu accepta incinerarea. Se insista pe ideea inmormantarii, cu justificarea ca trupul omului este opera lui Dumnezeu, iar violenta crematiunii si a procedurii la care este supus cadavrul nu ar fi o forma de respect pentru acesta. Nu este compatibila cu credinta crestina distrugerea totala a unei persoane, in cele din urma.
Nu in ultimul rand, exista anumite confesiuni care nu s-au exprimat o pozitie oficiala cu privire la procesul incinerarii – adventistii de ziua a saptea, baptistii si presbiterienii. Cu siguranta Dumnezeu este capabil sa ne creeze din nou, fie din cenusa rezultata in urma incineraii, fie din tarana ramasa din descompunerea noastra.