cursuri

Online vs offline – ce tip de cursuri de programare vei alege?

Daca te-ai hotarat ca domeniul IT, respectiv programarea, este cel in care iti vei dezvolta o cariera, va trebui sa tii pasul cu toate schimbarile ce apar in intervale uneori destul de scurte. Chiar si cei care lucreaza deja in domeniul programarii trebuie sa se tina la curent cu noile informatii. Salvarea vine in acest caz din partea cursurilor de programare.

Ce optiune vei alege insa? Daca esti interesat de Java, vei face un curs Java online sau unul offline? Daca iti doresti sa te specializezi in HTML si CSS, vei opta pentru cursuri la care vei merge fizic, ori pentru cursuri pe care le vei sustine in mediul virtual?

Pentru a raspunde la aceste intrebari iti prezentam in randurile urmatoare cateva caracteristici pentru fiecare tip de curs de programare in parte.

Despre cursurile de programare offline

Exista unele voci care spun ca asemenea cursuri nu se mai preteaza, ca prezinta un interes scazut si ca sunt de domeniul trecutului. Cu toate acestea, cursurile de programare offline au si avantaje.

Un important atu este dat de posibilitatea de a pune in practica, chiar in cadrul cursurilor, toate cunostintele si informatiile dobandite. De asemenea, in momentul in care exista unele nelamuriri sau intrebari, acestea pot fi imediat rezolvate de mentorul, specialistul sau profesorul indrumator.

In aceeasi serie de avantaje poate fi incadrat si calendarul dupa care se desfasoara aceste cursuri. De regula, sunt impartite in module si dupa o anumita durata de timp cursantul va sti ca va obtine certificarea necesara prin absolvirea examenelor finale.

Despre cursurile de programare online

In perioada curenta acestea par sa fie tot mai atractive si exista si cateva motive care justifica acest lucru:

  • Pot fi urmate oricand si oriunde, cu singura conditie ca persoana ce sustine cursurile sa aiba la dispozitie o conexiune internet.
  • Se pliaza mult mai bine propriului program al fiecaruia, intrucat nu mai exista restrictia impusa de prezentarea la intervale regulate in locatiile unde sunt sustinute cursurile de programare offline.
  • Disponibilitatea lor sporita face ca revizuirea cunostintelor si a continutului sa poata fi facuta oriunde, oricand.
  • Actualizarile informatiilor sunt mult mai accesibile, mediul virtual oferind mai multe oportunitati din acest punct de vedere, fata de un suport de curs fizic ce poate ajunge la un moment dat sa contina informatii care nu mai sunt de actualitate.

Exista insa si un neajuns ce tine mai mult de fiecare persoana in parte atunci cand ia decizia de a urma cursuri de programare online. Este vorba de provocarea de a-si finaliza respectiva pregatire, intrucat datorita delasarii statisticile arata o rata destul de ridicata de abandon a acestor cursuri. Aici intervine perseverenta si dedicarea fiecaruia – doar cei care sunt intr-adevar interesati vor reusi sa detina in cele din urma certificarile necesare care ii vor ajuta sa obtina si un job in domeniul dorit.

Concluzia ramane sa o stabileasca fiecare, in functie de propriile preferinte. Oricare ar fi alegerea insa, nivelul de implicare si dedicare este cel care va dicta in cele din urma reusita concretizata prin absolvirea cursurilor si obtinerea certificarilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *