aparatura laborator precisa

Dotați-vă laboratorul cu echipamente și aparatură calitativă de pe precisa.ro

Importanța activității de laborator

Evoluția este unul dintre obiectivele principale spre care tinde omenirea, îndeosebi în anumite domenii, precum cel științific. În această sferă progresul este absolut necesar, cu precădere în medicină. Patologia este una dintre ramurile medicinei care nu s-ar fi putut dezvolta fără eforturile permanente de a studia cauzele, simptomele și modificările pe care o boală le are. Cu toate acestea, există în continuare numeroase afecțiuni fără leac, iar cercetările în acest sens nu se pot opri. Virusul SARS-CoV-2 dovedește clar că cercetările în domeniul medical reprezintă o muncă continuă.

Există și alte domenii precum cel farmaceutic, alimentar, chimic și nu numai, în care cercetările și experimentele sunt absolut necesare. Pentru realizarea acestora, este nevoie de personal specializat și de aparatura si dotari pentru laborator. Atât activitatea din laboratoarelor de analize medicale, cele din cadrul universităților sau cele în care se efectuează testarea materialelor de construcții, nu se pot desfășura fără echipament special.

Produsele și serviciile oferite de Precisa

Compania Precisa încurajează activitatea acestor laboratoare de cercetare și comercializează instrumentele și aparatura necesară lor. Clienții care au achizționat produsele de pe pagina precisa.ro sunt: instituțiile de sănatate publică sau private, laboratoarele pentru analize fizico – chimice, regiile de apă sau agențiile de mediu. Alături de aparatura pentru laboratoare, consumabile, reactivi și echipamentele industriale, Precisa le oferă clienților săi și sprijinul tehnic de care au nevoie.

Din dorința de a acoperi toate nevoile clienților săi, Precisa pune la dispoziție pe site o gamă de produse vastă, oferind pentru comercializare aparatură PCR, congelatoare sau cuptoare pentru laborator, distilatoare, termostate, microscoape, camere climatice, hote microbiologice, pipete și accesorii etc. În plus, prin achiziționarea articolelor de pe precisa.ro, clienții vor beneficia și de servicii precum: asistență tehnică pentru instalarea aparaturii, instruirea personalului în vederea utilizării acestora, sprijin în situațiile neprevăzute precum exploatarea aparaturii, consiliere pentru implementarea noilor tehnologii, posibilitatea de a beneficia de service gratuit în perioada de garanție sau contra cost în urma expirării perioadei de garanție, verificarea aparatelor la cerere sau transport prin delegat, servicii de curierat sau poștă, în funcție de valoarea produselor.

Astfel, pentru buna funcționare a unui laborator și pentru obținerea unor rezultate corecte, este absolut necesară echiparea acestuia cu aparatură și dotări speciale. De aceea, Precisa oferă spre vânzare produse de calitate necesare activității de laborator și se implică în aceeași măsură în susținerea lor prin consilierea echipei care o utilizează.

Achiziționați echipamente de calitate pentru laborator de pe precisa.ro și bucuraț-vă de sprijinul de care aveți nevoie.

Contact:

office@precisa.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *