USS Zumwalt

Au inceput testele in larg pentru cel mai mare distrugator american construit vreodata

USS Zumwalt, cel mai mare distrugator construit de Marina Statelor Unite ale Americii, a ridicat ancora din santierul naval din Bath si a ajuns pentru prima data in larg si si-a inceput testele dupa cei aproape sapte ani de constructie, raporteaza Associated Press. Marina Statelor Unite, in general, nu este cunoscuta pentru finalizarea in timp scurt a unor astfel de proiecte, dar in acest caz a fost cu adevarat lent. USS Zumwalt a aparut ca urmare a programului de cercetare SC-21, inceput inca din 1994, ce a dus apoi la dezvoltarea programului DD-21, a unui distrugator pentru secolul 21.

In ciuda timpului indelungat de constructie, nava este ticsita de tehnologie militara de ultima generatie. USS Zumwalt are o masa de 14600 de tone si aproximativ 200 de metri lungime. Are propulsie electrica, un design cu unghiuri ascutite, ce il face greu detectabil de radare, fiind la randul sau echipat cu radare si sonare tot de ultima generatie. De asemenea, nava este echipata cu lansatoare de rachete de 155 de milimetri, cunoscute ca Advanced Gun System. Toate acestea au dus la un cost de productie de aproximativ 4.4 miliarde dolari.

USS Zumwalt

Testele ce se desfasoara in aceasta perioada vor determina daca nava este suficient de capabila astfel incat sa se poata alatura flotei Statelor Unite ale Americii. Designul navei USS Zumwalt reprezinta un adevarat salt fata de generatiile precedente de distrugatoare americane. Inauntru, este plina de electronice de ultima ora, precum si servere blade IBM ce ruleaza Red Hat Linux. Acestea sunt racite cu apa si sunt rezistente la vibratii, la socuri si la pulsuri electromagnetice ce ar distruge in totalitate sistemele electronice ale navelor de razboi actuale.

Din pacate, uriasul program ce isi propusese construirea a 32 de nave de acest fel si-a depasit cu mult bugetul, astfel ca vor fi construite doar 3 nave, dupa cum explica experti ai Institutului Naval al Statelor Unite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *