Exista cateva semne care iti vor spune cu siguranta faptul ca tu esti deosebit de cei din jurul tau, dar mai ales iti vor dezvalui faptul ca ai mai trait o data pe acest pamant. Adica da, ai avut o viata anterioara.
Iti place sa iti petreci timpul de unul singur
Ce treaba ar avea faptul ca te izolezi cu viata trecuta? Ei bine, atunci cand sufletul tau a trecut prima data pe aceasta planeta, vrea sa iasa de acolo si sa invete cum sa traiasca. Este acelasi motiv pentru care copiii sunt atat de prietenosi si isi doresc sa iasa afara si sa se joace si cu alti copii. Acestia invata cum sa fie oameni. Si sufletul tau functioneaza la fel. Dupa ce ai trait vreo cateva vieti, si nu numai una, si sufletul tau are o idee buna despre ce inseamna a trai, este mai putin important sa iasa si sa joace intregul joc social pe care il joaca altii.
Te pricepi foarte bine la citit oamenii
Multi parinti spun despre copii lor cum ca s-au nascut cu suflete batrane. Daca si tu te intelegi bine cu adultii si esti mereu capabil sa citesti pe altii din jur foarte bine, asta inseamna ca ai mai trecut de cateva ori prin viata asta. Este posibil sa fi trait de mai multe ori sub mai multe forme. Prima data, sufletul tau invata cum sa fie o persoana. Exact ca atunci cand incepi sa mai cresti, inveti lectii de viata importante despre alti oameni, si sufletul tau face la fel. Asadar, un suflet care a fost in preajma pentru cateva vieti, este posibil sa citeasca mai bine oamenii.
Nu esti la fel ca ceilalti
Oriunde ai merge, pare ca tu iesi in evidenta, fie ca esti la scoala, la munca sau chiar cu propria familie. Te simti un pic cam inconfortabil peste tot pe unde ai merge. Este ca si cum inca ai incerca sa fii un om si sa te comporti ca atare. Asta se poate deoarece ai fost mai multe persoane la rand in alte vieti.